Tu ce-ai facut in 2020?
Daca e sa ma intrebi ce am facut in 2020, n-as sti ce sa-ti spun. A fost un an asa de dubios, a trecut asa de repede si asa de greu, cu salturi si hopuri si hartoape. Perioade de stagnare alternate cu perioade de hei-rup. Clar nu ne-am bucurat de vara cu pandemia vietii sufland permanent in ceafa.
Dar noroc cu report-urile astea, imi mai aduc aminte una-alta. Asa stiu ca in iulie am fost in Cismigiu :)) Normal ca am fost in Cismigiu, acolo scot aproape in fiecare zi cainii.
Ok, bun, acum ca ma uit la poze imi aduc aminte ca am urmarit cu asiduitate un cuplu de ulii cu picioare scurte si am inregistrat prezenta starcului de noapte si a cormoranului mic. Era frumos in Cismigiu asta vara, macar am putut sa intram in parcuri (in comparatie cu primavara 2020 in care am fost in lockdown cu parcurile inchise).
Cismigiul in Iulie 2020
Vrabii, starci, curcubee si emotii de plecare. Chiar in perioada asta ne pregateam sufleteste sa dam o fuga pana la mare, cu toate precautiile necesare. Presiunea este mare, responsabilitatea la fel, dar si nevoia sa netezesti un pic stresul. Asa cum netezesti cutele de pe o haina. Aveam nevoie sa plecam un pic si sa ne intoarcem cu creierii un pic mai netezi.
Anyway, cam despre asta era Cismigiu la inceput de Iulie 2020.
Muralul
Tot in perioada asta am avut ocazia si onoarea sa lucrez alaturi de Irina Mocanu la un mural pentru Street Delivery 2020, la Industria Bumbacului, pe malul Dambovitei, chiar deasupra intrarii de la Gastrobar. Am mai facut cateva murale inainte, poti sa le vezi uite-aci.
Si partea cu muralul imi e destul de cetoasa in minte, stiu ca am lucrat cateva zile de dimineata pana seara pe schele, era soare si cald, dar a fost super fun. Ma bucur ca am avut ocazia sa lucrez alaturi de Irina Mocanu si ca am mixat impreuna, in conceptul muralului, felul in care percepem zona Industriei Bumbacului, Bucurestiul, spatiul urban si elementele de fauna (drepnele, pitigoi, mierle, rate).
Si apropo de fauna urbana, am pozat perusul asta pe un stalp fix in fata schelelor pe care ne-am urcat zilnic, cateva zile la rand.
Final de mural si-o calatorie halucinanta in Parcul Natural Vacaresti
Muralul s-a terminat și in seara aia am reusit sa accesam o terasa (cam greu, stiu, in pandemie), dar, stii cum e, nimic niciodata nu se termina cu adevarat, asa ca ziua urmatoare, desi mahmurel, am mai vizitat o data schelele pentru ultime retusuri.
O sa repet cuvantul asta, “mahmurel” ca sa intelegeti ca era o senzatie pregnanta si acaparanta. Asadar, mahmurel cum eram, intr-o zi extrem de insorita cu vreo 38°, poate mai mult, m-am hotarat sa trec si prin Parcul Natrual Vacaresti, daca tot sunt asa de aproape. Mahmurel dar si deshidratat, buimacit de caldura, am zis ca cine stie cand mai ajung in Vacaresti. Asa, mahmurel cum eram, am zis ca e o idee buna sa plec in PNV, pe 40°, fara apa la mine, pe la ora 13-14 ziua, cand soarele nu doar bate, ci fierbe.
Turns out, it was a good idea. Pentru ca desi aveam impresia ca sunt singur in tot parcul, asta pentru ca eram, dupa cum deja stiti, mahmurel, deshidratat si buimacit de caldura si acum, si de umezeala ridicata din PNV. Aerul fierbea pur si simplu, si nici nu aveam apa la mine, simteam cum mi se usuca ochii in cap si as fi fost in stare sa beau si din baltoacele din parc (este un loc de unde curge apa limpede, am si vazut oameni band apa de acolo, nush ce sa zic).
Ei bine, mergand eu uscat prin parcul uscat, transpirand ultimele resurse pretioase de lichide, mi-a fost dat sa vad o imagine pe care inca nu mi-am sters-o din memorie. Mi s-a parut atat de ireal incat, daca nu as fi avut camera la mine si nu as fi apucat sa fac o poza, as fi avut indoieli serioase daca ceea ce am vazut a fost aievea.
Fata Morgana
A trecut fantomatic pe langa mine, o doamna intre doua varste, cu pielea foarte alba, imbracata extrem de elegant intr-o rochie dintr-un material argintiu-metalic, pe tocuri, cu parul foarte negru.
Oricate poze as fi facut pana atunci in PNV, asta e cu siguranta cea mai interesanta si inedita imagine pe care am surprins-o. Am incercat in fel si chip sa inventez o poveste pentru ea, de ce s-o fi gandit si ea, ca si mine, ca e o idee buna sa strabati uscaciunea umeda a Parcului National Vacaresti, ziua in amiaza mare, ora 14, pe 40°. Imbracata intr-o rochie gri metalic si sandale cu toc.
I donno, you tell me.
Otherwise, pasari nu prea am vazut, de la observator, in departare, cormorani, lisite, egrete, cormorani, chirighite. Era inca inceput de vara, era inca apa, vizibil scazuta, nu peste mult timp lacul Vacaresti avea sa sece periculos de mult.
Daca nu pasari, macar niste creaturi cel putin la fel de interesante si semi-reale ca si Fata Morgana de mai sus, libelule. Pe arsita pareau sa se descurce excelent.
The long way home
Am tinut sa ma intorc pe jos pana in centru, trecand si prin parcul Tineretului, daca tot. Nici acolo nu am pozat nimic, dar macar am baut apa. Si bine a fost.
