Alternand constant intre Cismigiu si Izvor ca parcuri de plimbat cateii, pe 16 Iunie m-am nimerit in Cismigiu si am avut noroc sa am si camera la mine. Ocazie perfecta sa mai scot material de-un Cismigiu Report.
Pe malul lacului am observat ca a aparut o noua generatie de broscute, mici cat buricul degetului si in numar foarte mare (unele dintre ele inca mai aveau codita); mi-am adus aminte ca atunci cand eram mici, eu si frate-meu obisnuiam sa mai dam o tura pe malul lacului Ciuperca din Tulcea (atunci era destul de salbaticit, malul era plin de stuf, iarba, mici baltoace, zona noastra perferata se desfasura intre un waterpark dezafectat si ceea ce numeam “bazarul” – o adunatura de tarabe cu tot felul de chinezarii, asezate in mijlocul unui vechi stadion, si el dezafectat). Acolo, pe malul lacului, urmaream de fiecare data cum mormolocii se transformau in broscute, plus ca vedeam si fel de fel de alte ganganii (si mai aveam o zona preferata cu broscute, in niste santuri cu apa in spatele unor blocuri de pe strada Isaccei).
Anyway, dupa aceste cateva flashback-uri, am facut niste poze cu broscutele, inca fascinat de cat de mici si perfecte si functionale sunt. Mai mult pentru mine, am incercat sa-mi dau seama ce specie sunt, mai ales dupa ce am vazut si adultii – beats me. Nu imi dau seama din ce poze am facut, la cat de multe stiu despre amfibienii astia comuni, ar putea sa fie la fel de bine Rana esculenta sau Rana ridibunda…
Continuand pe malul lacului, deja ma uitam dupa oaspetele descoperit relativ recent, din Cismigiu, si anume starcul de noapte, Nycticorax nycticorax, si l-am gasit destul de repede. De data asta cocotat pe un gardulet de langa locul unde se construieste patinoarul in fiecare iarna. Saracul, tot nemiscat incerca sa stea, doar ca mai batea si vantul din cand in cand. Trebuie sa recunosc ca se descurca admirabil pentru o pasare cu greutatea distribuita in felul asta.
Mai departe pe malul lacului, cu ochii dupa vreun serpisor si cu urechile ciulite la ciripituri am dat nas in mas cu un mierloi vesel nevoie mare: avea si de ce sa fie vesel, cu ditai omida in cioc. Bun bun, a fost o perioada ploioasa, se intelege ca frunzele sunt proaspete si omizile grasute.
Ei, fiind insa cu baietii dupa mine (cateii) nici nu pot si nici nu vreau sa stau dupa toate bazdaganiile sa le fac poze, se mai plictsesc si ei sa tot stea dupa mine, dragutii. Asa ca i-am dus spre debarcader sa isi racoreasca si ei labutele, fiind si o zi destul de calda. Neah, chiar pe rampa de langa debarcader erau puiutii de rata, cu toata familia extinsa langa. Au crescut destul de mari.
Mnoh, pentru ca nu am putut sa ii duc pana la apa (si Max parea insetat), i-am dus in partea cealalta a terasei de langa debarcaderi, eu ii spun “la cascaditza”, este doar mica fantana care alimeneaza si ea reteaua de bazine dintre Movila si debarcader.
Bonus si cireasa de pe tort, aceasta frumusete de Natrix natrix, sarpe de casa, dand fericit din limbutza pe suprafata apei. Fyi, sarpele de casa nu este periculos, nici veninos. Nu ataca prin surprindere, nu musca de glezna si nici nu strange de gat. Este un sarpe inofensiv, care va fugi, cel mai probabil, in secunda in care iti simte prezenta. Daca reusesti sa-l incoltesti sau sa-l apuci de coada sau ceva, este posibil sa riposteze, dar muscatura unui N. natrix nu este cu mult mai periculoasa decat alte muscaturi neveninoase, cu toate bacteriile la pachet. Ca idee, lasa serpii in pace, minuneaza-te de la distanta, sunt foarte draguti. Se hranesc aproape exclusiv cu broscute. Sunt usor de recunoscut dupa coloritul inchis si gulerul galbui din spatele capului.
Ma bucur cand vad macar si atata diversitate intr-un parc cum e Cismigiul, in centrul Bucurestiului si inconjurat de blocuri si beton. Serpi de casa, tritoni, broscute, pasarele. Nu e rau.
Also, as fi nesimtit sa le zic cate ceva parintilor cu copii care vin la reteaua de laculetze de langa debarcader cu plasa de prins pesti? Voi cum ati aborda problema? Ca mie mi se umfla o vena si nu stiu cum sa gestionez situatia fara sa imi sara parintii in cap.