Home » Blog » Dus-intors pana la Busteni – 27 Iunie 2020

Dus-intors pana la Busteni – 27 Iunie 2020

ferifi busteni cascada urlatoarea

Plecat dimineata, intors seara

Ce idee buna! Diana vine mereu cu idei din astea crete, si e de apreciat <3 De data asta ni s-au alaturat si prietenii Alex si Matei care erau si ei dornici sa fuga un pic din Bucuresti.
Planul nu era unul foarte bine stabilit. Ne intalnim pe undeva pe drumul spre gara (oricum stam in aceeasi zona) sau direct acolo, ajungem, facem un traseu mic (probabil cascada Urlatoarea), stam un pic prin padure, luam o gura de aer curat, ne intoarcem in Busteni. Mancam ceva. Si cam aia e.
De fapt, cam asta am si facut. 
Poze din Busteni nu prea are rost sa pun, in drum spre padure (sau hai sa zicem intrarea pe traseu) am vazut o pasare pe care atunci am identificat-o ca fiind codobatura galbena. Ar fi putut sa fie si altceva, dar parca prea avea coada aia de codobatura. Si prea era galbena. Poza nu am apucat sa-i fac, so there’s that.

Plouase cu cateva zile inainte, si asta era o ingrijorare, de asta am ales sa facem un traseu asa de usor. Asta aparent nu a impiedicat oamenii sa urce pe traseu, erau EXTREM de multi. 

copaci cazuti busteni
noroi si copaci doborati de furtunile din timpul iernii. a trebuit practic sa astept sa prind o fereastra mica in care nu trece nimeni prin cadru

Traseul, si el, cam noroios. Asa ca am profitat de cateva mici iesiri laterale de pe traseu, unde sa ne mai ferim de lume, sa mai facem poze, sa ne mai cataram, una-alta.

cascada urlatoarea busteni
prietenul Matei profitand de ocazia de a se catara pe un bolovan

La Cascada Urlatoarea

Drumul pana la Urlatoarea a decurs fara incidente prea mari, in afara de faptul ca la un moment dat am dat de o zona cu namol pe care am hotarat sa o ocolim. Nu a fost o idee buna, ne-am innamolit si mai rau, a fost mai greu sa coboram de pe panta laterala potecii, ba chiar alti oameni din urma noastra au gasit de cuviinta sa ne urmeze. A fost amuzant dar neplacut :))

La cascada in sine era si mai aglomerat si fiind totusi in pandemie, am zis sa nu stam prea mult pe acolo si sa coboram un pic mai departe pe traseu, de la cascada, sa mai petrecem un pic de timp in linistea padurii. A fost o idee excelenta. 

cascada urlatoarea busteni
Oricat de comun ar fi traseul pana la cascada Urlatoarea, eu nefiind prea mult dus la munte, nu mai fusesem acolo. Not bad, not bad, daca am scoate din calcul pandemia, aglomeratia, galagia, oportunistii poate ne-am fi bucurat mai mult de vuietul cascadei si de aerul proaspat si rece pe care il creaza. Asa, am admirat si am mers mai departe. O idee foarte buna.

De-aici la Poiana Tapului

Am aflat intre noi cum ca daca am continua pe traseul pe care il urmam am ajunge la Poiana Tapului si de acolo, pe jos, putem ajunge usor inapoi la Busteni. Ba chiar ne ajunge timpul sa ne oprim sa si mancam ceva in apropiere de gara.

Am adunat bucati de muschi si licheni de pe copacii de pe drum, precum si cate gunoaie am reusit sa strangem si am ajuns relativ repede la Poiana Tapului, pe un traseu super usor si placut. 

Super usor si placut a fost sa ajungem din Poiana Tapului inapoi in Busteni, unde ne-am oprit la o terasa (aparent, la vremea aia, una dintre putinele deschise si/sau cu locuri libere), La Turcu sau La Etaj, una dintre ele. Intrarea era mai in stanga decat terasa, deci posibil sa fie terasa La Etaj. Mancarea a fost buna si cu cateva optiuni vegane de care ne-am agatat imediat, berea rece a intrat super bine, so ultimele momente petrecute in Busteni inainte de plecare au facut trecerea de la mood-ul de vacanta inapoi la mood-ul de Bucuresti a fost mai molcoma. Vederea spre munti era superba si am profitat de ocazie ca sa incerc sa pozez niste hoverflies zburatacind deasupra glastrelor cu muscate. Hoverflies sunt niste musculite care de obicei bat pe loc din aripi in aer (cam ca un colibri, sa zicem) si care seamana cu niste albine sau viespi, dar nu sunt, nu stiu cum se numesc popular in romana dar li se spune sirfide. Sunt foarte rapide si a fost fun sa incerc sa le surprind in aer, mai ales ca puteam sa scurtez expunerea la 1/4000 sau chiar mai putin de atat, cu ISO 80-100. Lumina cadea superb in forma de “god rays” (lumina aia filtrata in fascicule prin gaurile dintre nori, vizibila datorita atmosferei incarcate), o zi superba de iulie.

hoverfly busteni god rays perspectiva atmosferica
hoverfly la muscate
hoverfly terasa busteni vedere perspectiva atmosferica
vedere de la terasa, cu muscate si hoverfly
hoverfly muscate busteni vedere perspectiva atmosferica
alt hoverfly la muscate
peisaj vedere terasa busteni munti god rays
raze de soare
god rays busteni vedere terasa pasiaj munte perspectiva atmosferica
ultimele imagini inainte de plecare
perspectiva atmosferica god rays busteni vedere munti terasa
munti brazi si muscate

Cu putina atentie, in ultima imagine se vad si niste drepnele in aer. Nu stiu daca sunt drepnele negre sau drepnele de munte, cred ca le-am vazut pe ambele fix cand am ajuns la Busteni.

Inapoi in Bucuresti

Dar, da, cam asta e. O idee foarte buna sa pleci dimineata si sa te intorci seara, chiar si pe Valea Prahovei. Partea buna e ca iti iei o pauza de o zi, nu e nevoie de un buget mare. Biletul de tren este relativ ieftin (m-am uitat acum, in ianuarie 2021 cand scriu articolul, si pretul pentru un adult la clasa a 2-a cu loc este vreo 30 de lei), orele de plecare sunt decente deci nu trebuie sa te trezesti cu noaptea in cap decat daca tii neaparat sau ai planuit vreun traseu mai lung. Pleci, sa zicem, pe la 8, ajungi pe la 10 dimineata in Busteni. Si poti sa te intorci cu trenul de 9 fara un sfert seara, ca sa fii sigur ca ajungi pe la 10 jumatate in Bucuresti si prinzi si metroul. Asta iti ofera vreo 9 ore si ceva de stat in Busteni, e mai mult decat de ajuns sa faci o plimbare pe munte, prin padure, sa urci cu telecabina sau telegondola sau chestii din astea. Oricum, aer curat, pauza de Bucuresti.
100% recomand.

Leave a Reply