Home » Blog » Eforie Sud si Tuzla – 7-9 Iulie 2020

Eforie Sud si Tuzla – 7-9 Iulie 2020

umbrela soare eforie sud

Calatorie cu emotii

Chiar au fost emotii, a fost printre primele plecari in pandemia de covid din 2020 (am mai fost la Busteni o zi, cu Alex si Matei), si desi am avut retineri mari in a calatori cu trenul, ne-am luat inima in dinti si dusi am fost.
Am auzit de la prietenii Robert si Adina cum ca Eforie Sud ar fi o destinatie misto, cu plaja nu foarte aglomerata, o parte salbatica (asta mai mult pentru mine si obsesia mea cu pozatul de pasari si nu numai), aproape de Tuzla (care ni s-a spus ca ar fi mai salbatica si mai putin amenajata). 
Cazarea am ales-o la hotelul Mercur, pentru ca e aproape de plaja, cu vedere la mare (much appreciated) si camerele aratau ok. Avea si review-uri bune. So that’s all set.
Am mers cu trenul unde lumea purta in general masca, exceptand unele persoane care purtau oricum masca aiurea, sub nas sau sub barbie, dar nimeni n-a zis nimic, nici controlorul, nici nimeni. Sooo, tren pana la Constanta, timp de asteptat pentru urmatorul tren fix cat sa ajungem pana la Lidl sa facem niste aprovizionari vegane, si apoi tren direct pana la Eforie Sud.
Restrictiile la hotel au fost destul de serioase, desi atunci se putea umbla in aer liber fara masca, in interior era musai sa purtam masca, eram super atenti si presati de imprejurari sa ne dezinfectam mai tot timpul, am completat formular de proprie raspundere. Un sentiment ciudat de vacanta si sense of impending doom, cam ca in unele dintre ilustratiile lui Simon Stålenhag in Tales from the loop.
View la mare frumos, desi vag obturat de mormane de materiale de contructii infasurate in folie de plastic pe care o batea vantul, in dreapta hotelul Gloria, parasit, cu geamuri stirbe si varul de pe pereti descuamat ca un fel de matreata. 
In fine, era mai dragut decat suna :)) 

Eforie Sud Tuzla
Cam asa de turcoaz s-a simtit

Ce am mancat

Cam asta era dezavantajul, si din ceea ce ne-au spus prietenii Robert si Adina, si din ce ne-am imaginat si noi: veganii or sa se descurce mai greu la Eforie Sud. Da si nu. Actually, am mancat decent, ba de la terasa Tania, ba de la magazin, ba ca am zis sa mancam si noi odata la un restaurant decent sa simtim mai bine vacanta si am dat o tura pana in Eforie Nord unde ne fusese recomandat restaurantul Sailors. Acum, nu zic ca la Sailors nu a fost dragut, dar pentru noi care cautam optiunile vegane a fost un pic dezamagitor. Cred ca ne-am creat asteptari prea mari. Nici nu mai stiu ce am mancat, a fost bun, un pic on the expensive side, dar all in all ne-am simtit bine si a fost nice sa mancam pe malul apei, seara.

O furtuna de zile mari

Ca tot ziceam mai sus de terasa Tania, ni s-a parut relaxant si cumva caterinca (cred ca e un cuvant nepotrivit, dar asta am in vocabular acum) sa mergem sa mancam aici, mai ales ca pe 7 iulie, pe la 16, se cam strangeau nori. Cat am urcat faleza deja incepea sa bata vantul, oamenii isi adunau prosoapele fluturande iar baietii cu sezlonguri incepusera sa grabeasca pasul. Si marea isi schimba, incet, culoarea, dintr-un bleumarin verzui intr-un turcoaz cenusiu si laptos.
Asa incat la ora 16:50, dupa ce bagasem in noi niste cartofi prajiti cu mujdei si o salata de ardei copti si in timp ce schimbam cateva vorbe cu un ospatar jovial, a inceput.

furtuna eforie sud
cam asa s-a simtit furtuna
furtuna eforie sud pescarus
pescarus riding the storm

Terasa se zguduia cu totul, angajatii lasasera “obloanele” de plastic si le ancorasera cu sforile din dotare, cu greu din cauza vantului. Cei cativa oameni de la terasa se uitau si ei spre mare, era destul de impresionant. 
Desi vantul batea foarte tare si ploua destul de rau (cred ca a fost si nitica grindina), marea se aplatizase cu totul, era o atmosfera eerie mai ales in lumina cernuta de furtuna. 
Nici nu a durat mult, dar a fost misto, mai ales ca eu sunt innebunit dupa furtuni. 

Ziua doi - spre Tuzla

In ziua urmatoare ne-am hotarat sa mergem pana la Tuzla sa vedem ce e pe acolo, inarmati cu aparatul foto, culegand cafele de pe drum, de unde am putut. E un drum foarte placut, pe dealurile falezei, unde ba e deal deschis, ba padurice cu salcioare. Ba coborat pe plaja si mers cu picioarele prin nisip sau valuri, cautat scoici si comori aduse de apa, ba mers prin iarba, unde am vazut chiar si o turma de capre. 
The highlight pentru mine a fost ca am reusit, pentru prima si de altfel singura data, sa pozez prigorii, care nu ar fi trebuit sa fie cine stie ce challenge. Erau in numar destul de mare si relativ usor de pozat, dar nu pentru asta veniseram, sa stam la panda pentru pozat pasari. 
Am pozat ce am putut, si a fost bine si asa. 

view spre Eforie Sud
Poteca spre Eforie
Randunica in urma turmei de capre
Cormoran mare in zbor
Cea mai buna poza cu prigorie pe care am scos-o
Subsurface scattering in valuri

Plaja de la Tuzla e destul de ingusta (nu ca aia de la Eforie Sud ar fi prea lata) si, ne asteptam noi, pustie. Dar foarte multe terase pareau sa fie incepute si pending, la unele se lucra chiar atunci. Ne-am oprit la o plaja amenajata unde aveau umbrelute si beanbags si ne-am luat inca o cafea. Extrem de scumpa. Totul. Extrem de scump. Mie mi-a stricat dispozitia un pic, Diana a zis ca e ok, suntem in vacanta, let’s do this, it’s fine. So fine it was. Din pacate, valurile erau foarte mari astfel incat salvamarii au fluierat pe toata lumea afara din apa, nu inainte ca o piatra rostogolita de curenti sa-i juleasca Dianei piciorul 🙁 Oricum apa era destul de rece. 

Inima Tuzlei

Pentru ca am vazut pe harta cum ca pe langa Tuzla s-ar afla o balta si momit de varietatea de pasari pe care o vazusem din tren pe malul Techirghiolului, Diana mi-a facut hatarul de a merge pana acolo. Multumesc Diana si imi pare rau ca a fost asa :))
Nu a fost foarte placut. Tuzla in sine e un satuc foarte dragut (cel putin partea dinspre mare si mai indepartata de centru), cu case frumusele si curti pline de copacei si flori (mai ales florile de rodii care am impresia ca transforma orice loc intr-o destinatie mult mai exotica).
Umbland pe stradutele insorite ale Tuzlei, chiar aproape de intrarea dinspre mare mi-a facut cu ochiul o cucuvea. Apoi s-a intors simandicoasa cu spatele.

Dupa o scurta aprovizionare la Lidl-ul din centru am pornit agale spre balta Tuzla, constienti ca s-ar putea sa fie more than we can chew. Diana a venit total nepregatita, asta pentru ca nu am planificat prea bine totul, iar papucii din picioarele ei incepeau sa devina din ce in ce mai incomozi.
Balta Tuzla s-a dovedit extrem de underwhelming. Marginea era destul de plina de gunoaie si domnea o liniste aproape suspecta. Cred ca am auzit la un moment dat un lacar si am zarit cateva randunele si cred ca niste prigorii in departare. Jur ca gara din Eforie suna mai vie decat balta Tuzla. Ne-am oprit pe mal undeva si am infulecat cate ceva cat Diana si-a odihnit un pic picioarele. Pentru ca nu stiam daca avem cum sa ocolim balta si harta nu ne-a lamurit, am facut drum intors, din nou, underwhelming in afara de o randunica Hirundo rustica asteptand cuminte pe un gard sa o fotografiez. 

Back to Eforie

Drumul inapoi a fost dificil (pentru picioarele Dianei mai ales) asa incat primele lucruri pe care le-am facut la Eforie au fost: sa schimbam papucii; sa cumparam un prosop mai mare; sa ne asezam la plaja, sub o umbrela, cu o bere in mana. 
Asta am si facut. Intre timp, am izbutit sa mai pozez niste fauna si nu numai.

pescarus si sfrancioc mare
pescarus si sfrancioc mare, Lanius excubitor
pesacrus la eforie sud
pescarus pe care nici nu m-am chinuit sa-l identific
sfrancioc mare
sfrancioc mare, Lanius Excubitor

Sunt happy ca am izbutit sa pozez sfranciocul mare (si sper ca l-am identificat corect). La pescarusi nici nu ma chinui. Probabil L. michahellis sau L. cachinnans sau ponticus sau ceva pe acolo. Chiar nu stiu.
Si cam asa s-a incheiat vacanta. Scurt, i know. Din fericire, in septembrie am reusit sa ne intoarcem si a fost frumos. 
Vacanta asta in plina pandemie s-a simtit cam asa:

A fost turcoaz, dar nu neaparat unul exotic. A fost un turcoaz bittersweet, acoperit cu un strat de panica subtiata de soarele alb si de briza sarata a Marii Negre. 

Inapoi la "civilizatie"

La intoarcere, gara ne-a intampinat cuminte si mica, bazaind a electricitate, patrulata de pisici si pazita superficial de un caine care latra la trenuri, caum mai vezi prin gari. Am reusit sa prin in obiectiv si puiutii astia de randunica, asteptand rabdatori sa li se livreze mancare fix in cioc. 

pui de randunica hirundo rustica
ia ce fețe au

Asteptatul trenului de intoarcere in gara imi trezeste, mai mereu acelasi sentiment. Acum, ne pregateam sa ne scuturam de nisip si soare (mai mult nisipul si soarele din suflet) si sa ne infasuram cu paturica aia de panica de pandemie, subtire dar un pic rece si umeda. Sentimentul ca mergem cu trenul in pandemie ca si cum ar fi o actiune interzisa, pentru ca ne putem imbolnavi sau putem imbolnavi pe cineva. Oboseala de dupa vacanta, cand apune soarele in drum spre Bucuresti, aglomeratia din gara, drumul spre casa. O trecere brusca dar inevitabila.
Inca imi amintesc fix trenul intrand in gara la Eforie.

Leave a Reply