Odata cu reducerea restrictiilor impuse de starea de urgenta la inceputul pandemiei, in care nu am avut acces in parcuri si nici nu am putut sa ne indepartam prea mult de casa, primul gand a fost asta: sa fac o tura pana la Parcul Natural Vacaresti, cu camera dupa mine, sa vad ce gasesc de fotografiat.
Primavara isi intrase pe deplin in drepturi. Stiam asta pentru ca ma uitam prin garduri in parcul Cismigiu si Izvor si mi-era dor. Asa ca alegerea, pentru mine, era simpla: merg pe jos de la Piata Kogalniceanu pana la Vacaresti. Imi mai intind si eu picioarele, mai vad si eu orasul, si vad si verdeata, pasari, flori in Delta Vacaresti (impropriu spus delta, stiu), de care mi-era doar. La naiba, mi-era dor de multe 🙂 Asa ajungi sa valorifici ceea ce pana atunci luai de-a gata.
In fine, drumul pana la Vacaresti a fost pretty much lipsit de incidente. Cerul era usor acoperit de nori, nu chiar lumina potrivita daca nu vrei sa cresti ISO-ul, dar OK.
Una dintre primele suprize cu care m-a intampinat Vacaresti a fost ceea ce banuiesc ca era un lacar de stuf(Acrocephalus scirpaceus), dar pe care nu am apucat sa-l pozez bine. Am un singur cadru, si ala miscat. Ar fi putut fi si lacar mare, dar pentru ca l-am pozat in stuf. Pentru linistea mea sufleteasca o sa zic ca era de stuf.
O alta surpriza a fost femela de sfrancioc rosiatic (Lanius collurio) care mi-a aparut in dreapta, cocotata pe un bat vertical, asteptand, cuminte, sa o fotografiez. Asta am si facut. Iat-o:
Continuand pe drumul principal, cu ochii si urechile ciulite, am auzit alte ciripituri pe care nu am stiut cu ce pasare sa le asociez. Am aflat cate ceva mai tarziu, dupa ce am analizat si pozele acasa si am si cerut o parere pe grupul Fauna Romaniei.
Eu zic ca este o silvie comuna, Sylvia communis, si va zic si de ce. Una dintre diferentele dintre cele doua silvii este culoarea picioarelor. Silvia mica (S. curruca) are picioarele inchise la culoare, spre negru, pe cand cea de camp (S. communis) le are deschise la culoare, un maro-roscat deschis. All in all, mi se pare ca silvia mica are niste gri-uri mai reci, dar poate mi se pare mie. In orice caz, o silvie 🙂 Daca puteti sa ma lamuriti, cu argumente, ca e altceva, m-as bucura. Mi-e tare greu sa deosebesc toate silviile si lacarii si greuselii…
Mai departe, am izbutit sa pozez pentru prima data un sarpe de apa, Natrix tesselata (de data asta chiar nu e Natrix natrix).
In continuare, drumul spre foisorul-turn de observatie a fost in cea mai mare parte lipsit de evenimente, in afara de multimea de cotofene si cantecele de cuc (pe care nu am reusit sa-l prind in poza decat mai tarziu). Pana una-alta, in timp ce asteptam sa iasa soarele, am facut zoom cat de mult am putut din turn catre lacul dinspre Est, sa vad ce gasesc acolo. Meh, lisite (Fulica atra, multe), ocazionala chirighita, rate, cormorani.
Mai departe prin parc pe poteca spre Sud-Est am ridicat privirea si am scos camera la timp cat sa surprind niste lebede (Cygnus olor) in zbor. Un pic mai tarziu, la observatorul de pe partea stanga a potecii, m-am straduit sa prind in cadru niste chirighite cu obraz alb (Chlidonias hybrida). Din pacate pentru mine sunt destul de rapide si mi-a fost cam greu, cu aparatul foto cu care fac poze de obicei. Dar asta a iesit.
Momente mai tarziu, pentru ca tot auzeam cucii dar nu reuseam sa-i si vad, mi-am aruncat privirea in departare, de unde se auzea domnul cuc. Mi-a atras atentia o silueta intr-un copac spre Asmita Gardens, pe care am recunoscut-o imediat: era el, cucul (Cuculus canorus). Poza nu e cine-stie-ce, dar e indeajuns cat sa-l identificam. Pieptul cu striatii, aripile lungi in pozitia clasica, forma ciocului. El e.
Am mai vazut acest fluturas (cred ca oricine care a fost macar odata la un camp primavara-vara l-a vazut, sau a vazut ceva asemanator). E denumit sugestiv fluturele albastru comun, Pollyomatus sp., nu stiu mai multe detalii pentru ca sunt foarte multe varietati la specia asta si nu sunt chiar acolo 😀 Dar pot sa jur ca este mascul.
Imi inchei jurnalul cu o banala cotofana (Pica pica) care mie totusi imi place foarte mult ca pasare si ca simbol in folclorul international. Hm, poate o sa scriu la un moment dat despre asta.
Ultima intalnire a fost aceasta soparlica pe care o banuiesc a fi Lacerta agilis, soparla de camp. Iesise, draga (sau dragul) de ea (sau de el) sa soreasca un pic pentru ca da, intr-adevar, iesise soarele. M-am chinuit ceva sa gasesc o soparla care chiar sa stea la pozat. Cele mai multe serpuiau prin iarba deasa la primul semn de umbra sau fosnet. Nici pe departe felul prietenos in care mi-a pozat gusterul junior din Padurea Boldu-Cretuleasca.
